luni, 28 mai 2012

Petunia


Petunia este un gen de plante din familia Solanaceae. Sunt plante anuale de origine sud-americana. Datorita florilor delicate, divers colorate, acestea se numara printre cele mai indragite plante din gradina. Perioada de inflorire a petuniei este una foarte indelungata desfasurandu-se intre lunile mai si octombrie.


Forma, marimea florilor si culoarea lor difera de la soi la soi, pot fi flori unicolore, bicolore si pestrite, intr-o coloristica foarte diversificata.etuniile cuprind plante ce fie formeaza tufe compacte, fie sunt curgatoare, cu flori simple sau batute, de diferite marimi. Cele curgatoare pot depasii lungimea de 100 cm. Atat tulpina, cat si frunzele, sunt acoperite cu peri. O caracteristica a petuniilor, ce merita retinuta este faptul ca aceste plante contin o serie de substante toxice.

Petunia este o planta ce prefera amplasarea in spatiul exterior in locuri cu multa lumina si de preferabil ferite de ploi. Udatul petuniilor trebuie facut zilnic pentru a mentine pamantul mereu umed. In zilele foarte calduroase de vara udati petuniile dupa apusul soarelui sau de dimineata ,foarte devreme. De asemenea indepartati imediat toate florile acesteia care s-au uscat pentru a permite dezvoltarea noilor exemplare.

Inmultirea petuniilor se realizeaza prin rasaduri sau semanare directa in gradina. Durata de germinare este de o saptamana, la o temperatura de peste  20 de grade C in rasadnita. Semintele se presara direct pe solul umed. Umiditatea trebuie mentinuta pe toata perioada de germinare.Plantele rasarite trebuiesc transplantate  in ghivece sau direct in gradina.
Pentru ca planta sa reapara in primavara urmatoare, ghivecele cu petunii pot fi tinute peste iarna intr-un loc racoros si ferite de inghet. Feriti petuniile de vantul puternic datorita fragilitatii tulpinilor care se pot rupe. Petunia nu trebuie sa lipseasca din gradinile dumneavoastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu